Astazi (8 decembrie) este o zi speciala deoarece isi serbeaza ziua de nastere colindatorul nostru drag, Stefan Hrusca! Este a 53-a aniversare si o va sarbatori ca si in anii trecuti, colindand. Asta seara el va sustine un concert la Roma, insa este bucuros ca isi poate sarbatori ziua de nastere alaturi de publicul lui, aparand pe scena!
De la jumatatea lunii noiembrie cantautorul maramuresean colinda lumea-n lung si-n lat, raspandind peste tot magia colindelor strabune. Pana la sfarsitul lunii decembrie el va sustine concerte in aproape 40 de orase, majoritatea din Romania, dar si din Italia si Canada. Este obisnuit sa aiba si admiratori de alte nationalitati, care chiar daca nu cunosc limba in care sunt cantate colindele lui, le fredoneaza si sunt foarte incantati de muzica specifica sarbatorilor de iarna. Artistul considera ca cele mai importante aspecte sunt modul de interpretare si sensibilitatea si abia mai apoi apare importanta mesajului transmis.
Artistul va petrece sarbatorile in Romania, deoarece, este de parere el – nici un alt Craciun nu seamana cu cel din Ieud, satul sau natal…El isi aminteste cu drag de perioada cand era copil si povesteste cu nostalgie despre craciunul copilariei sale: „Era un Craciun cu multe cete de colindatori la ferestrele ieudenilor, cu mult omat curat, cu multa forfota in sat, in Ajun de Craciun, pentru ca atunci se faceau ultimele pregatiri – de asezat casele si de facut cozonacii si pita pentru sarbatori. Cu mirosul de cetina de brad, cu multa bucurie si iubire de Dumnezeu.”
Stefan Hrusca a inclus si Bucurestiul pe harta concertelor sale, asadar maine seara de la ora 20.00 el va fi prezent pe scena Salii Palatului, pregatit sa-i incante pe bucuresteni cu frumoasele sale colinde si cu urarile de beslug, sanatate si fericire specifice sarbatorilor crestine. Unic, original si traditional, ne va umple si anul acesta sufletele de bucurie, ne va lumina si ne va incalzi cu cantarile Craciunului. Concertul de colinde a devenit deja traditional, este un concert de stare, ca o rugaciune care alina si binecuvanteaza sufletele. “Mai mult ca nicicand publicul simte nevoia de acest fior traditional. Este cartea noastra de identitate. Este atuul cu care putem razbate si cu care ne putem mandri inaintea multor natii. Publicul vrea sinceritate si vrea adevar. Un concert de colinde este ca o rugaciune.“ spunea Stefan Hrusca intr-un interviu.
Cei ce doresc sa se lase colindati joi 9 decembrie, de cel ce este simbolul colindului romanesc trebuie sa stie ca au mai ramas bilete ce costa intre 60 de lei si 150 lei, acestea gasindu-se la Sala Palatului, Magazinele Diverta, Muzica, Librariile Eminescu, Magazinul Victoria – Midola Music, Magazinul Unirea (parter), Palatul Copiilor si on-line pe www.biletoo.ro, www.myticket.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro si www.ticketpoint.ro.